Untold 2017 – un cocktail …altfel

Untold 2017 bifeaza cu succes a treia editie. Inca am energia faina de acolo si cu toata oboseala, aseara as fi vrut sa mai fi durat o zi 🙂 Nu am ratat niciunul pana acum, insa prima interactiune cu acest festival, in 2015, este greu de egalat. Daca atunci nu am gasit sa le reprosez NIMIC si eram constant impresionata de organizare, acum mai scartaie una, alta, insa per total, merita fiecare secunda.

This slideshow requires JavaScript.

*Photo credit- Untold

Desi am spus ca anul acesta nu mai merg, Neversea-ul nu a facut decat sa imi trezeasca cheful de Untold. Fain si el, insa nu se apropie de magia generata de fratele mai mare. Are ceva Clujul asta, un vibe special, parca orice ai face acolo, e altfel. Dealurile, vorba, zambetul oamenilor, totul te transpune intr-o poveste din care nu vrei sa mai iesi, alaturi de peste 300.000 de “colegi de suferinta”.

Ce mi-a placut: organizarea, per total, cu toate scaparile, da lectii oricarui alt organizator de evenimente. Am intrat destul de repede, desi in prima zi era coada mare la ridicat bratarile. La bar nu am stat mai mult de 5 minute nicaieri. Am reusit anul asta sa prindem si loc intr-unul din spatiile de relaxare, yuhuu. Cashpoint-uri suficiente si la fel, lucrurile se miscau foarte repede. Diversitatea genurilor muzicale deja nu mai este o surpriza, sunt scene cu muzica pentru toate gusturile. Activari si branding creative peste tot si, dupa parerea mea, merita mentionat Kaufland, care, in mijlocul festivalului a impartit pe tot stadionul baloane in forma de tub, cu o sursa de lumina in interior, pe care toaaata lumea le misca in ritmul muzicii. Eram sus atunci, iar imaginea a fost wow. Super activare, mi-a placut, am zambit si chiar le-am apreciat creativitatea. Bravos!

Oricum, de faptul ca te simti bine acolo si te incarci de energie pozitiva chiar daca nu esti mare fan muzica electronica, stie deja toata lumea. Se danseaza, se sare, se canta (cand e cazul), jocurile de lumini sunt geniale iar simplul fapt ca vezi un ocean de oameni fericiti in jurul tau, iti da o stare de bucurie. Nici un alt eveniment nu a reusit asta la o asemenea scara, pana acum, in Romania.

Pe timp de zi, nu sunt de ratat nici imprejurimile. Am ajuns la lacul Tarnita si baraj anul acesta, dar puteti merge si la salina Turda sau chiar prin oras, care dupa parerea mea, e printre cele mai frumoase orase din Romania.

Spuneam mai sus ca au fost si cateva lucruri care nu mi-au placut si pe care le-am vazut accentuandu-se de la an la an. Printre ele, numarul extrem de mare de participanti. Anul acesta mi s-a parul cel mai aglomerat si nu doar pe stadion, ci in tot parcul. La Marshmello, care de altfel mi-a placut foarte mult, am iesit de pe stadion pentru ca nu mai puteam respira. L-am admirat din tribune, unde era de asemenea plin, dar puteam respira si auzi ceva (asa e la 1.65, cu tot cu incaltaminte 🙂 ). Eu inteleg ca se ia in considerare capacitatea intregului parc cand se pun biletele la vanzare, insa majoritatea participantilor vin pentru main stage, adica pe stadion, care devine clar neincapator. Nu mai este o placere pentru nimeni.

Foarte, foarte multi copii.  Chiar si cei de la bar sau promoteritele de la tigari se plangeau. Si cand spun copii, vorbesc de 14-15 ani, de ai, pe alocuri, senzatia ca ai venit la un concert Smiley. Acelasi lucru l-am observat si la Neversea, mai ales cand a aparut Delia pe scena. E prea mult, mai ales ca se comporta de parca-s eliberati din colivii iar decenta nu prea se intalneste cu ei. Si mai ales cu ele 😀 Scrisese Ana un articol despre asta zilele trecute, confirm ce spune, cu aceasta ocazie. Bustierele deja sunt oldschool, direct in sutien se danseaza acum. Intr-adevar, baietii din grupul nostru s-au declarat incantanti de imagine :)) . Oricum, nu asta ar fi problema neaparat, ci imaginea generala si comportamentul lor.

Scanarea buletinului la intrare si sincronizarea lui cu bratara. Nu imi place. Mi se pare prea mult sa vezi ce fac in fiecare secunda, ce mananc, ce beau, unde sunt etc. O fi o masura de siguranta, dar m-am simtit cu un cip dupa mine, la fiecare pas.

Mancarea. Putina, rece si evident, overpriced. Am incercat un burger de la Marty…sa spunem ca a fost acceptabil. Coastele de langa, reci si demne de un aperitiv asa. Adica erau cateva bucati puse pe o felie de paine. Si asta o spun eu, care mananc putin. Iar Hotdog-ul impopotonat in descriere, a fost si mai dezamagitor. Din punctul asta de vedere, a scazut mult calitatea serviciilor de la an la an.

Toaletele. Apai trebuie sa iti calculezi fiecare pahar, sa il sincronizezi cu lineup-ul tau, daca nu vrei sa ratezi jumatate de show sau sa-l urmaresti de pe scari, daca ai norocul sa se blocheze accesul chiar atunci. Inauntru, afara, a fost un dezastru. Am fost constant stresati de “acel” moment.

Ploaia din ultima seara 🙁 . Fix la preferatii mei, Afrojack si Martin Garrix. La Afrojack am rezistat, insa la Garrix ploua tare deja si nu m-am numarat printre tinerii nebuni si liberi care au dansat doua ore in ploaie. Iar eu pe ei voiam cel mai mult sa ii vad, dar asta e. Poate mai vin si anul viitor 😀 .

Sper sa rezolve aspectele astea si sa mentina standardul ridicat in continuare. Este, oricum, un festival la care trebuie sa ajungi o data in viata.

Cred ca ne vedem in 2018 😀

Pe final, un moment dragut 🙂