Dupa ce am trait alaturi de Gerald Butler teroarea unui atentat terosist, in Cod rosu la Londra, trecem mai departe si ajungem la o imagine si mai sumbra: un razboi nuclear sau… invazie extraterestra?
Daca facem un exercitiu de imaginatie si ne gandim la asa ceva, visam cu totii ca noi suntem salvati pe ultima suta de metri de cineva si dusi undeva in siguranta, pana se termina toata nebunia. Ori cel putin cei mai optimisti dintre noi. Ne ramane doar sa speram ca nu va fi vreun obsedat sexual.
Asta se intampla si cu Michelle (Mary Elizabeth Winstead). Singura in masina, noaptea si plecata cu gandurile ei, ea sufera un accident de masina. Cand isi revine, se trezeste intr-o camera fara geamuri si legata de calorifer, pe o saltea si fara acces la vreo cale de comunicatii. Howard (John Goodman), proprietarul bunkerului, o informeaza despre dezastrul ce a avut loc in afara acelor pereti: un atac chimic care a distrus tot si despre norocul ei de a fi fost descoperita de el, in urma accidentului si salvata de la pieire. Pentru ca traim in lumea in care traim, sa crezi un batran cu fata de psihopat ca a avut loc un astfel de atac si de asta te tine prizoniera, este foarte greu. Probabil din acest motiv este si Michelle atat de suspicioasa si cauta constant sa afle adevarul. Faptul ca mai are un coleg de bunker, Emmett (John Gallagher Jr.), care confirma spusele lui Howard, o mai linisteste, insa nu definitiv. Teoretic, ei trei sunt singurii supravietuitori si asta datorita obsesiei lui Howard, fost ofiter in marina, cu pregatire militara asadar, de a fi pregatit pentru orice fel de atac.
Tot filmul te intrebi daca este real sau nu. Daca Michelle este personajul nebun sau Howard. Te transformi, vrand nevrand, in psihologul care analizeaza fiecare gest al lui Howard dar care, in acelasi timp, urmareste si daca Michelle e in deplinatatea facultatilor mintale si ceea ce descopera este intr-adevar real sau fructul propriei imaginatii. Sunt confirmate ipotezele ambilor, pe rand, astfel incat tu esti constant in ceata. In toata aceasta confuzie mai intervie si Emmett, care penduleaza intre cele doua scenarii. Detaliera acestor momente ar insemna sa povestesc tot filmul, asa ca ma opresc aici.
Goodman mi s-a parut genial. O constructie interesanta a personajului, o combinatie de inteligenta cu accese de nebunie, deprinderi de maniac dar cu puternice sentimente paterne. Te tine in suspans si iti testeaza adeseori rabdarea.
Michelle este personajul inteligent, activ, care nu crede fara a cerceta si care improvizeaza din orice, din dorinta de libertate. In final, este iar o faza trasa de par tare, dar va las pe voi sa o descoperiti. Va spun doar ca ea contine o bricheta, o sticla de vin (sper ca-mi amintesc bine) si spiritul descurcaret al femeii, desigur.
Eu sunt claustrofoba si ideea de a trai in cateva camere, fara acces la natura, fara a sti ce se intampla in afara acelor pereti, a contribuit la cresterea tensiunii. Mi-a amintit de Room, la care am trait cu sufletul la gura pana in ultima secunda.
A fost razboi nuclear, invazie extraterestra, sfarsitul lumii sau imaginatie nebuna a vreunui personaj? Sau poate putin din toate, la un loc? Descoperiti incepand cu 8 aprilie, de cand va fi difuzat in cinematografe 🙂
10 Cloverfield Lane este distribuit de Ro Image iar trailer-ul il puteti vedea aici:
0 Comments