Pretentii mereu, suport…doar de ocazie

Exista o prejudecata d’asta ca femeile nu au ce cauta pe stadion. Ca acolo se tipa, se injura, se traieste la maxim si nu i-ar sta bine unei femei, domne, in aceasta ipostaza. As zice ca n-avem ce cauta nici la volan din aceste considerente, pentru ca si acolo, vrei nu vrei, tot ne scapa o injuratura (cel putin). Dar tare va mai place sa stati in dreapta, dupa o berica si ipostaza parca nu mai pare asa nepotrivita. Continuand, fel se intampla si in bucatarie, cand te arzi de vreo tigaie sau scapi prea multa sare, sau cand vrei sa treci la next level in materie de gospodina si te apuci de calcat… continuarea o intuiti. Concluzionand, orice activitate care poate genera vreo injuratura sau exteriorizarea vreunei trairi mai puternice, nu este dedicata femeilor. Daaaar, doar la fotbal exista comentarii.

Nu sunt vreo microbista inraita, dar cu doi fotbalisti acasa (tata si frate), n-ai cum sa scapi de virusul asta. M-am uitat cu ei la meciuri, mi-au explicat ani de zile ce naiba e offside-ul (in sfarsit am inteles, iar explicatia e maxima 😉 ), am mers cu ei la antrenamente si campionate etc etc. De atunci am invatat sa traiesc la maximum, pentru ca erau ei pe teren. Atunci am invatat sa scandez si sa sustin echipa favorita din toata inima. Si tot de atunci am invatat sa ma oftic si sa scap juma’ de injuratura. De obicei e: pfff, baga-mi-as! Atat. Mai scurt ca la volan sau in bucatarie :)). Ei niciodata nu mi-au spus ca n-ar fi locul meu acolo. Ba chiar se bucurau enorm cand ii insoteam.

Asa ca am lasat aberatiile deoparte si cu acelasi entuziasm de atunci am pornit si acum pe National Arena. Imi place fotbalul, imi place atmosfera de pe stadion cand toata lumea striga “Rooo-ma-nia” sau alte “poezii”. Ma trec fiorii cand aud imnul Romaniei rasunand pe tot stadionul. Imi plac urletele de fericire cand dam vreun gol. Imi place cand se incurajeaza vreun jucator, chiar daca doar ce a ratat. Asa am vazut la meciurile mari, asa imi amintesc eu ca se intampla cand mergeam cu ai mei si asa ma asteptam sa fie dupa ce am fost pe ce sa jucam cu portile inchise. Cr ed ca ASTA e rolul nostru acolo. Sa ne sustinem jucatorii, sa sustinem echipa, sa ii dam energie si sa isi doreasca si mai mult sa nu ne dezamageasca. Nu poti sa accepti si greselile, stai acasa! Si aia sunt tot oameni si ei chiar reprezinta tara asta intr-un fel sau altul. Pentru asta merita incurajati si sustinuti, nu huiduiti, cum s-a intamplat la Romania-Finlanda. Ganditi-va ca poate joaca tatal sau fratele vostru acolo. I-ati huidui sau v-ati mandri?

In afara de aceste huiduieli, spre deosebire de ce asteptari aveam eu, era o liniste totala. Se mai canta “Hai Romania” cand urla tot stadionul si cam atat. Ca la teatru. Nu emotie, nu adrenalina, nu sustinere, nu injuraturi (apropo de context, nu ca ar fi obligatorii). Mai nimic din energia pe care mi-o imaginam acolo si pe care sa o iau cu mine acasa. Eram mai agitata eu decat cei din jur. Ma uitam cu invidie la grupul din peluza sud de jos, cei cu steagurile (nu stiu daca au vreo denumire speciala, in afara de fani infocati). N-au stat locului tot meciul. Au sarit si au cantat incontinuu. Imi venea sa ma duc printre ei. M-am intrebat atunci daca al meu loc nu e acolo sau al indivizilor alora in stare naturala de dezamagire?
Mi-am imaginat atunci cum ar arata un meci doar cu suporteri de sex feminin :)) . Bai, cred ca ar fi o super atmosfera!

Am asteptat sa scriu acest articol pentru ca eram curioasa cum va fi atmosfera in Feroe. Nu stiam daca e chiar o problema generala, sau a noastra, a romanilor. Si de unde. Desi erau condusi cu 2-0, feroezii cantau, aveau si trompete, isi incurajau constant echipa cu ceiutul si berica in mana. Parca alta viata, nu? Mai ca acolo ar fi si locul femeilor in tribuna…

Iar la final, la interviuri, ai nostri s-au plans de atitudinea suporterilor de la meciul cu Finlanda. Nu-i cam trist?

P.S. la urmatorul meci important, o sa strang o gasca mare de fete si mergem sa sustinem echipa asa cum stim noi! :)).