Am fost saptamana trecuta la proiectia speciala a filmului Jurassic World, in regia lui Colin Trevorrow, distribuit in Romania de Ro Image. Cadrul perfect a fost oferit de Dino Parc Rasnov, care prezinta o expozitie impresionanta de exemplare de dinozauri, in marime naturala. Sunt putin invidioasa pe copiii de astazi, pentru ca au acces la tot ce visam noi cand eram mici :)). Aceeasi senzatie am avut-o si cand am fost la Disneyland.
Totul a fost ca o excursie cu scoala, cum de mult nu am mai avut. Am plecat cu autotocarul in gasca, ne-am cazat si apoi am plecat sa exploram Jurassic Park de Romania. Ca sa intelegi cat de tare e ideea, trebuie sa mergi acolo. Cu totii vedem poze pe net, dar abia cand esti in fata unei asemenea imensitati, iti dai seama despre ce e vorba si cat de micut e omul, uneori. E o experienta interesanta, pe care merita sa o incercati.
A urmat proiectia filmului, in padure. Asta a fost nou pentru mine, dar tare mi-a placut. Singurul dusman a fost frigul, care, spre final, se instalase perfect in oasele mele. M-am luptat insa cu el (i-am avut ca aliati pe raptori :D) si a meritat.
Jurassic World continua seria inceputa de Steven Spielberg in 1993 cu „Jurassic Park”. Pentru a creste interesul oamenilor pentru parcul de pe Isla Nublar, corporatia Masrani, detinatoarea parcului, decide sa construiasca un exemplar mai mare si mai fioros decat cele existente. Chiar in ziua lansarii insa, cu peste 20.000 oameni pe insula, Indominus Rex, pe numele sau, se joaca cu mintea organizatorilor si evadeaza, ucigand tot ce prinde in jur. Orice eforturi de a-l prinde dau gres, pentru ca animalul este mult mai inteligent decat se asteptau. Toate elementele adaugate in laborator pentru un scop precis, acela de a crea cel mai inspaimantator dinozaur, se dovedesc a avea si alte efecte si se trezesc astfel, in fata unui monstru imposibil de controlat si oprit. Dupa mai multe tentative esuate, singura solutie ramane eliberarea raptorilor dresati de Owen Grady (Chris Pratt), specialist în comportamentul velociraptorilor. Mi-a placut cum a fost expusa relatia de egalitate dintre el si aceste animale. Cum s-a insistat pe faptul ca nu prin violenta se educa/dreseaza ci prin respectarea celuilalt si prin multa afectiune.
Interesanta a fost si evolutia lui Claire (Bryce Dallas Howard), o corporatista clasica, control freak, incapabila, aparent, sa-si dea frau liber trairilor. Dar cand se trezeste in situatia de a-si salva nepotii, pe fratii Gray şi Zach Mitchell (Ty Simpkins şi Nick Robinson), se transforma intr-o fiara si lupta cot la cot cu Owen, fara a uita sa mai faca pe sefa, insa, din cand in cand. Replicile dintre cei doi sunt haioase si fac deliciul filmului. Si desigur, nu-si rupe niciun toc de la pantof, in toata alergatura ei prin padure :)) . Este si cea care salveaza situatia, cand, ajunsi fata in fata cu monstrul, il elibereaza pe T-Rex, ultima varianta ramasa, dupa ce si raptorii au fost invinsi. Mai putin unul, care intervine intr-un moment crucial si uite asa, totul se termina cu happy-end.
A fost un film bun, care te tine in priza si cu efecte vizuale frumoase. Asteptam din moment in moment sa se intample ceva cu cei 20.000 oameni izolati acolo pe insula. Ar fi fost mai dur probabil, dar mai real. Are actiune, suspans si putin umor strecurat cand trebuie. Merita vazut.
Eu vreau sa il vad si 4D, sa si simt cum tremura pamantul cand calca I-Rex sau T-rex 😀
Pana atunci, vizionare placuta!
Multumesc inca o data Ro Image pentru invitatie si experienta 🙂
Trailer aici.
Laura Pirlog: Sunt un omulet zvapaiat, cu multe vise, care lupta pentru ceea ce crede si care isi doreste sa lase ceva in urma lui. |
July 24, 2015[…] Nu stiu daca vizitarea Dino Parcului din Rasnov era printre visele Laurei, dar a ajuns si acolo. Si i-a placut […]