“Fotografia este magica. Din momentul in care ne cheama si pornim calatoria, se deshide un drum minunat, presarat cu experiente unice. Fotografia este poate singurul domeniu si instrument care ofera acces la cunoasterea spatiului, a luminii, a timpului si oamenilor, prin emoție. Fotografia deschide deopotriva doua lumi – cea interioara, invizibila, si cea exterioara, vizibila. Ambele sunt concomitent in plina si continua transformare.” Vlad Eftenie
“Unul dintre mirabilele haruri ale Fotografiei este acela de a folosi metafora spre a produce sensuri, idei si trairi foarte bogate. Fotografia poate, cu alte cuvinte, sa se foloseasca de vizibil spre a exprima supravizibilul – dezorbindu-i, astfel, pe cei ce au ales sa adaste un pic mai mult în preajma ei…” Andrei Baciu
Sunt doua bucati de testimoniale cu care am rezonat tare mult. Mi-a placut intotdeaun sa fac poze, la nivel amator, e drept, insa de cand cu pasiunea pentru Instagram, am inceput sa fiu mult mai atenta la ce surprind, de fapt, cu ele. Suntem emotie iar cand public o fotografie imi doresc sa transmit, pe cat posibil, emotia din momentul respectiv. Iar pentru asta, nu ezit sa ma folosesc si de cateva tehnici sau tips& tricks pe care le invat din mers. Din fericire, exista si cateva evenimente foaaarte faine pe acest subiect iar cel mai nou si care imi pare super folositor pentru a trece la nivelul urmator este conferința „F64 PHOTO STORY. Begin your journey” . Evenimentul va avea loc joi, 5 octombrie si vom povesti despre fotografie, videografie si vlogging cu Nicl Driftwood (Ambasador Panasonic), Vlad Eftenie, Laura Musuroaea, Andrei Baciu si Daniel Chindea.
PHOTO STORY este un concept complex, in care se imbina informatia cu practica, noutatile cu experienta, dorinta de inedit cu tehnicile clasice. Conferința se adreseaza iubitorilor de imagine si aduce in prim-plan o serie de subiecte actuale, dezbatute de unii dintre cei mai apreciati specialisti din domeniu.
Asadar, daca vrei sa afli ultimele noutati in domeniu, sa iti dezvolti viziunea fotografica, sa evoluezi ca fotograf profesionist si sa te conectezi la o comunitate mare, ne vedem pe 5 octombrie la F64 Photo Story, la Crystal Palace Ballrooms, de la 9.00 la 18.30.
Agenda detaliata o gasiti aici iar bilete aici.
Ne vedem…joi! 🙂
0 Comments