Ek Villain- Psihopatul

Am primit zilele trecute o invitatie la avanpremiera filmului indian Ek Villain, tradus Psihopatul. Primul gand a fost: hmm…indian? Cu indieni si mult dans si muzica pe fundal? Am stat putin pe ganduri, dar am zis totusi sa vad cum este, ce elemente specifice si obiceiuri au filmele indiene. M-am dus asadar fara cine stie ce asteptari.

Incepe filmul. Direct cu batai, crime si multa cruzime, usor fortate. Ma surprinde putin, credeam ca o sa fie o poveste de dragoste cu muzica pe fundal. Nu am fost foarte departe, insa mi-a depasit cu mult asteptarile. Si m-a emotionat foarte mult.

Este vorba despre un tanar simpatic, Guru (Sidharth Malhotra), care asista la 8 ani la omorarea parintilor si creste insetat cu dorinta de razbunare. Ajuns sub umbrela unui mare mafiot, Caesar, invata toate tainele crimei si devine cel mai cunoscut si nemilos ucigas. Fapte care se vor intoarce, insa, impotriva lui. Apare in scena o pustoaica aiurita, Aisha (Shraddha Kapoor) vesela si cu un spirit extraordinar de deschis si vesel care se tine dupa el sa o ajute sa rapeasca un prieten. Prietenul care era un batran inchis intr-un azil dar care voia sa se casatoreasca cu batranica lui iubita 🙂 . Cand Guru asista la actiunile ei nebunesti si pline de bucurie, descopera in el lucruri pe le nu le simtise pana atunci. Alimenteaza apoi zilnic aceste trairi si desigur, usor, usor se indragosteste de Aisha. Atunci afla ca ea mai are putin de trait, pentru ca are cancer. Fac ei toate eforturile posibile si reusesc sa invinga in aceasta lupta. Apoi traiesc fericiti iar in ziua in care ea afla ca este insarcinata, este ucisa de Psihopat (Ritesh Deshmukh).

Ce mi-a placut foarte mult la acest film a fost felul in care au fost surprinse emotiile si toata transformarea lui Guru. Au ajutat extrem de mult melodiile de pe fundal, traduse si mulate pe situatie. Grimasele lui Guru si versurile s-au potrivit perfect si momentul in care el a descoperit-o moarta, m-a emotionat pana la lacrimi.

Urmeaza apoi 2 lupte: lupta interioara a lui Guru, ca sa nu redevina ce a fost, acum ca soarta l-a lovit din nou si lupta pentru razbunare, cu ucigasul Aishei. Ambele sunt transmise foarte bine. Criminalul are niste fete uneori de chiar te sperie iar Guru te face sa simti si tu, ca telespectator, zbuciumul prin care trece.

In final, binele invinge, criminalul este prins si omorat si, ironia sortii, copilul acestuia ramane in grija lui Guru.

Mie personal mi-a placut filmul foarte mult. Am trait emotiile alea pe care trebuie sa ti le transmita un film, m-a captivat si m-am ofticat alaturi de personaje. Am simtit din nou ca dragostea poate face minuni (oricat de siropos ar suna). Rolul Aishei mi-a reamintit cat de frumos este sa fii un om bun, sa faci lucruri frumoase pentru ceilalti si ce sentiment de fericire pura si energie iti poate oferi asta. Ca orice om, in fond, are un suflet bun si are doar nevoie de iubire, mi-a confirmat-o rolul lui Guru. Iar faptul ca te poti transforma intr-un monstru daca esti continuu neapreciat, respins si minimalizat, a fost intarit de rolul criminalului, Psihopatul. 

Ce nu mi-a placut au fost cele cateva faze de Jackie Chan ale lui Guru. Dar au mers si ele, parca au mai indulcit cateva faze prea amare, de la gustul durerii.

In concluzie, mi-a placut acest film indian foarte mult. Daca povestea asta nu era facuta in stil indian, cu muzica aceea pe fundal, nu cred ca m-ar fi impresionat la fel de tare. Un film viu, asa l-as descrie.

Iar daca distribuitorii intentioneaza sa se tina de planul de a fi ultimul film indian din cinematografele romanesti, le propun sa se mai gandeasca. Mult. Eu mai vreau!

Asadar, va recomand cu mare drag!