Cand e vorba de incercat lucruri si experiente noi, I am always in. Consider ca este calea cea mai buna ca sa iti imbogatesti cultura si sa iti bucuri sufletelul. Iar de cele mai multe ori, surprizele au fost placute. Mai ales cand nu am nici cea mai mica idee despre ce o sa urmeze.
Cam asa a fost si saptamana trecuta, cand mi s-a spus sa mergem la un spectacol multimedia neconventional. Si multimedia si neconventional in aceeasi propozitie? M-a bagat putin in ceata. Ca sa fie treaba, treaba, s-a mai adaugat si “acompaniat live de un concert, exclusiv cu muzica Depeche Mode. N am inteles nimic. Insa titlul, “Circle of love”, suna bine, e despre dragoste, girlish asa, nu are cum sa fie prea urat, mi-am spus.
“Circle of Love ne invita sa ne imbarcam in rollercoaster-ul emotional al lui Alex intr-un spectacol multimedia neconventional”, este descrierea.
Rollercoaster e cel mai potrivit cuvant ca sa descrie ce urmeaza . Cred ca fiecare dintre noi a fost, la un moment dat, in punctul cel mai inalt al fericirii si, intr-un alt moment, in punctul cel mai de jos. De regula, iubirea te duce acolo. Ori cel putin la mine, asa este. Oricat am crezut ca achizitionarea unor bunuri materiale mi-ar putea aduce fericirea maxima, n-a fost asa. O data atins obiectivul, m-am bucurat cateva zile si apoi gata. A aparut mereu intrebarea: And now what? Apoi tot la tine te intorci. Si tot iubire iti doresti. Pentru ca asa suntem construiti. Iar atunci cand iubesti, nu mai apare intrebarea: and now what? Pentru ca iubirea nu e o bifa pe lista ta de obiective. Ce usor ar fi, nu? E o stare continua, fara deadline, ce se cere traita si ideal, in doi 🙂 .
Dar ce se intampla atunci cand nu este impartasita? Cand valorile si principiile tale despre iubire difera de ale partenerului? Cand celelalt iese din joc si te trezesti ca un purice in lumea larga?
Am auzit cu totii de etapele psihologice prin care trece cineva in momentele acestea: Relatia, Negarea si Negocierea, Furia, Depresia, Excesul, Acceptarea si in cele din urma…Speranta. Toate simptomele acestor faze si “dezlantuirea lor” sunt prezentate in acest spectacol. Dar intr-o forma inedita: sunt doar imagini ce traduc momentele, fara discutii, dar pe muzica Depeche Mode, live, in care versurile reprezinta textul. Dar nu la nivel de discutie ci la nivel de trairi. Initial am fost intrigata ca nu aflu ce spun actorii, dar pe parcurs mi-am dat seama ca erau de prisos cuvintele. Uneori nici versurile nu trebuiau ascultate. Trebuia doar sa traiesti prin si alaturi de personaje toate momentele. A fost mai provocator si mai profund.
Am iesit de acolo insa zambind, cu mesajul ca totul va fi bine. Trebuie doar sa ai mintea si inima deschisa sa vezi “semnele”.
Asadar, daca vreti sa traiti o astfel de poveste altfel, o puteti face la Teatrul Elisabeta, din 11 februarie.
0 Comments