Prima data am alergat la Crosul Padurii, daca imi amintesc bine. Apoi am mai participat la cursa populara de 5 km in cadrul Bucharest Marathon2015 si inca o cursa de 3 km la Maratonul din Chisinau. Suficient incat sa imi deschida apetitul pentru alergat, mai ales in cadru organizat.
Imi place energia oamenilor, ma incarca pozitiv, nici nu simt efortul de a alerga, ma simt in schimb parte dintr-o comunitate de oameni misto, care alearga pentru un scop, fie el si distractia. Toate lumea e prietena cu toata lumea, iar senzatia de la final e…wow!
Imi amintesc ca prima data cand am ajuns la final eram asa euforica, de parca urcasem pe podium la Jocurile Olimpice :)) . Si mi-am mentinut starea aia cateva zile, ca doar reusisem ditamai fenomenul! De fiecare data imi propun sa ies si mai des la alergat, ca sa termin mai repede, dar nu se intampla mereu. Ma mai pierd pe drum. Dar asta nu ma impiedica sa zic DA la urmatorul eveniment de genul asta.
Asa a fost si la Color Run Tropicolor 2016. La primul nu am reusit sa ajung pentru ca pur si simplu nu auzisem de el pana in ziua evenimentului, iar la Color Run Night nu eram in Bucuresti. Dar i-a venit ziua si lui. Asa ca patru domnite curate ne-am prezentat frumusel la linia de start, entuziasmate si pregatite sa ne coloram din cap pana in picioare.
Fiecare are un alt nivel de pregatire, dar am decis sa alergam impreuna, ca sa ne si distram impreuna, mai ales ca nu este o competitie. Abia asteptam sa ajungem la porti, sa ne coloram! Cred ca de asta nici n-am simtit cum au trecut 5 km. A nu se intelege ca am fost vreo viteaza ci doar ca parca am alergat intr-un timp mult mai scurt decat de obicei, pentru ca la fiecare milestone de culoarea parca primeai si o extra doza de energie. In mintea mea, erau niste tunuri care pompau culori cand trec prin dreptul lor (don’t ask:)) ), asa ca initial am fost dezamagita sa vad o mana de oameni care arunca cu prafuri in tine. Pana mi-am dat seama ca e logic si ca imaginatia mea o ia razna uneori. Desi imi doream sa ma colorez, aveam tentatia de a-mi proteja fata, asa ca treceam prin dreptul lor mai mult cu fata in jos. Asta si de la aparat, ca tot imi era frica sa nu-l “tropicolorez” si pe el. Don’t do that. La final nu o sa intelegeti de ce aveti fata curata cand planul era altul. Am primit incurajari de pe margine, am auzit incurajari mergand spre altii: “haide, haide, e Color Run nu Color Walk”, ne-am facut poze si am primit si dragutele medalii la final 😀 .
Apoi am asteptat minunatul moment in care toata lumea arunca pudra colorata primita la finish, concomitent. Acesta a fost un moment care nu prea mi-a placut. Era un nor de praf, simteam ca nu pot sa respir si m-a incercat un usor sentiment de claustrofobie. Abia asteptam sa se duca si sa respir aer curat.
Sursa foto: Color Run
Filmul momentului cu pudra colorata este aici:
https://www.facebook.com/TheColorRunRO/videos/983223671760643/
Ce m-a mai surprins a fost numarul foarte mare de copii. Adica, ridicam media de varsta, clar :)) . Ma bucuram pentru ei si ma ofticam cumva pentru noi. La 10-11 ani nici nu visam la astfel de activitati. Acum ei erau in grupuri, grupuri, colorati, veseli, dansand, cantand si testand lucruri care iti ofera o cu totul alta viziune despre viata. M-am gandit la cata deschidere au ei de la o varsta atat de frageda, la cate au acces deja si cum crestem si noi, o data cu ei. Imi place la nebunie cand vad parintii cu copii dupa ei sau persoane in caruciorul cu rotile. Cireasa a fost un participant canin, tot colorat, din cap pana-n labute :)) .
M-am dus cu metroul si m-am intors cu metroul. N-am murit fara masina iar mizeria din urma, de care s-au trezit cativa sa comenteze, de parca ramanea acolo, a fost curatata dupa eveniment. Ma bucur cumva ca toti acesti copii care au participat acum o sa contribuie la un moment dat la reducerea numarului de comentatori de genul asta 😀
Va las cu o imagine care mie imi place la nebunie 🙂
Acestea fiind spuse, sa vina Color Run Night! 10 septembrie, detalii aici!
0 Comments