Am ajuns, din nou, la un film indian. Primul, Ek Villain mi-a placut si m-a impresionat mai mult decat ma asteptam, prin urmare chiar eram curioasa cum va fi acesta. Mai ales ca era tot cu Salman Khan. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa se apropie de cel mai sus mentionat, dar, din nou, asteptarile mi-au fost depasite. Au oamenii astia un stil de a-ti atinge sensibilitatea, incredibil. Iar m-am trezit cu lacrimi in ochi de nu stiu cate ori, desi nu-s chiar o mironosita care plange prea usor la filme. Cred ca sunt maxim cinci filme la care am plans, iar doua dintre ele sunt indiene. E ceva, as spune 🙂 .
Despre ce este vorba: o fetita de cinci ani, se pierde de mama ei intr-o statie de cale ferata, in alta tara. Desi vede cand pleaca trenul, ea nu poate striga dupa ajutor, pentru ca este… muta 🙁 . Si in jurul acestui handicap se invarte intreaga actiune a filmului. Dupa ce simti ca te sufoci urmarind un chip angelic cum se chinuie sa isi atentioneze mama ca ea este jos, nu in tren, urmeaza o intreaga serie de evenimente pentru micuta disperata sa isi revada parintii, pline de emotie si trairi intense.
Ajunsa in mijlocul unui oras mare, ea il observa pe Pavan, adept al zeului Hanuman si nu se mai dezlipeste de el. Acesta intelege intr-un final ca micuta este pierduta si ii promite ca o va duce acasa. Urmeaza intamplari peste intamplari, reactii ale fetitei prin care acesta deduce de unde este ea. Atat de tare se ataseaza de copila cu fata de inger, incat isi risca viata, doar pentru ca ea sa ajunga inapoi la parintii ei. Este greu de imaginat cat de dificil este sa afli ce-i cu copilasul ala de langa tine, cand el nu vorbeste sau scrie. Doar iti cere cu disperare ajutorul, printr-o privire angelica (doamne, ce bine au ales-o pe micuta). Mai ales ca vorbim de o actiune care are loc in India, tara nu prea dezvoltata din punct de vedere al serviciilor sociale si in plus, aflata in conflict cu tara de origine a micutei, Pakistan.
Va las pe voi sa descoperiti intamplarile si mai ales finalul. Are si un element deosebit, extrem de emotionant 🙂 .
0 Comments